Cu mari așteptări și emoții pozitive, membrele Asociației Femeilor din Armata Națională, au avut ocazia să se revadă cu colegele din cadrul Ministerului apărării, Armata Națională și Inspectoratului General al Poliției de frontieră, în cadrul celui de-al doilea atelier de lucru cu tematica: ,,Dezvoltarea leaderului”, parte a proiectului privind Femeile și minoritățile etnice (WEMI), centrat pe sporirea și consolidarea rolului femeilor din sectoarele de securitate și apărare din Moldova.
În perioada desfășurării atelierului, pe 29-30 iunie 2023, 30 de beneficiari ai proiectului, au abordat subiecte referitoare la gestionarea eficientă a relațiilor interumane și a relațiilor cu persoanele dificile. Astfel, atât prin abordări teoretice, cât și prin exerciții practice, participanții au aplicat tehnici eficiente pentru centrarea și focalizarea pe schimbarea comportamentelor și gestionarea unui conflict.
Acest atelier a fost organizat cu suportul Secției de apărare, din cadrul Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în Republica Moldova.





