La 28 iunie 2021, Ministerul Apărării a dat start Campaniei de informare „Toleranță Zero față de discriminarea bazată pe gen, hărțuire și violență sexuală”.
La ceremonia de lansare au participat ministrul apărării în exerciţiu, Victor Gaiciuc, secretarul de stat Vladimir Iliev, reprezentanta rezidentă a Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Republica Moldova, Dima Al-Khatib, reprezentanta de ţară UN Women, Dominika Stojanovska , membrele Asociaţiei Femeilor din Armata Naţională, militari și funcționari ai Ministerului Apărării și Marelui Stat Major al Armatei Naționale, precum şi reprezentanţii unor organizaţii non-guvernamentale din Republica Moldova.
În cadrul Campaniei de informare, Ministerul Apărării își planifică realizarea unui șir de acțiuni menite să sporească gradul de conștientizare a fenomenelor de discriminare bazată pe gen, hărțuire și violență sexuală.
Totodată, activitățile vor avea drept scop formarea cunoștințelor și abilităților necesare pentru instaurarea unui grad de zero toleranță față de aceste fenomene în Armata Națională.
Campania „Toleranță Zero față de discriminarea bazată pe gen, hărțuire și violență sexuală” este realizată, inclusiv, pentru implementarea acțiunii 6 a obiectivului 3 din Planul de acţiuni privind punerea în aplicare în cadrul Armatei Naţionale a Programului naţional de implementare a Rezoluţiei 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind Femeile, Pacea şi Securitatea pentru perioada 2018-2021.