Vă invităm să o cunoașteți pe locotenent-colonelul Irina Babără, membră AFAN, directoarea Colegiului militar „Alexandru cel Bun”, o instituție recent înființată, care și-a deschis porțile în această toamnă pentru tinerii interesați de studiile militare.
A finalizat studiile la Facultatea de Calculatoare și Informatică a Universității Tehnice, în anul 2000.
Deși nu avea nicio legătură cu armata, un anunț de angajare a adus-o în domeniul Cercetărilor Științifice, la Ministerul Apărării, unde timp de aproape doi ani, a activat ca angajat civil.
În această perioadă, fiind atrasă de disciplina și valorile armatei, a decis să devină militar prin contract, iar prima sa funcție a fost inginer programator sisteme informaționale.
În 2002, s-a transferat la Institutul Militar, actuala Academie Militară „Alexandru cel Bun”, unde a predat informatica.
Locotenent-colonel Irina Babără: ”După 22 de ani de activitate, în care am avut ocazia să contribui la formarea profesională a sute de ofițeri, am fost investită în funcția de directoare a Colegiului militar. Este o altă experiență pentru mine, una plină de provocări, dar și de responsabilități”.
Mai multe despre protagonista noastră aflați în pagina 19 din revista ”Oastea Moldovei” https://shorturl.at/PLvUP.
