În misiunile internaționale femeile sunt la egal cu bărbarții, dar ca să reușească ele trebuie să fie de două ori mai bune decât colegii lor. Ele trebuie să combată stereotipuri, să dovedească că sunt profesioniste…
Despre experienţa și dificultățile întâmpinate în una din misiuni de patrulare, despre dedicația, lucru cu populaţia locală şi lucru în echipă ne va povesti doamna locotenent colonel Tatiana Scutari.
Cu referire la creşterea reprezentativităţii şi participării femeilor în misiuni și operații internaționale de pacificare, crearea unui climat propice pentru participarea femeilor în procesele de negociere a păcii și în procesele de mediere a conflictelor militare ne va relata doamna Elena Țarălungă, președinta Asociației Femeilor în Armata Națională.
Detalii despre recunoașterea efectului disproporţionat al conflictelor armate asupra femeilor și fetelor prin adoptarea, pe 31 octombrie 2000, a Rezoluţiei 1325 , rolul esenţial al femeilor în prevenirea conflictelor, în situații de postconflict, precum şi în eforturile de reconstrucţie, ne va comunica experta în domeniul gender, doamna Natalia Albu.
Vă invităm să accesați următorul link:https://anticoruptie.md/ro/investigatii/social/femeia-in-bereta-albastra pentru a afla mai multe despre rolul femeilor în misiuni și operații internaționale de pacificare.