Chiar dacă este 1 Aprilie – Ziua păcălelilor, perioada dificilă prin care trecem la moment nu ne permite să ne ținem de farse și umor.
Astăzi, membrele Asociaţia Femeilor din Armata Naţională practic au „bombardat” platforma de socializare Facebook cu fotografii și mesaje adresate cetățenilor Republicii Moldova, vociferând în unison:
„Nu este o glumă!!!Staţi acasă şi adoptaţi măsuri de protecţie adecvate!
Suntem sigure că vă pasă de sănătatea voastră şi a celor din jur, deci haideţi să ne protejăm pe noi şi pe cei ce ne înconjoară. Acum este momentul în care trebuie să manifestăm responsabilitate şi solidaritate!
Fiecare poate deveni parte a soluţiei în lupta contra pandemiei. Nu fiţi indiferenţi/indiferente!”.
În susținerea acestui mesaj s-a alăturat și Ministrul apărării, domnul Alexandru Pînzari, care a menționat că orice ieșire în spațiul public ne poate pune în pericol sănătatea și chiar viața noastră, iar cel mai simplu mod prin care puteți să-i ajutați pe „eroii din prima linie” este să #StaţiAcasă.